Unless you live under a rock, ar trebui să-l știți pe Radu Băzăvan și cel puți să fi auzit despre faimosul său blog www.groparu.ro. Acesta, pe lângă scriitor și „tătic devotat”, este regizorul comediei „Usturoi”, lansată la TIFF în 5 iunie 2014. Mulți știm cum e TIFF-ul ca spectator, dar Radu Băzăvan ne va spune câte ceva despre experiența sa la festival ca regizor de film.
- Ai fost la vreun film fain TIFF-ul asta?
M-a amuzat filmul proiectat în deschiderea TIFF (Northern comfort – Confort nordic, regia Hafsteinn Gunnar Sigurðsson), mai ales pentru că îmi plac comediile și am un cult pentru nordici și umorul lor. Au fost acolo câteva subtilități specifice pe care mă bucur că le-am prins, gen tradiția saunei, felul stângaci în care nordicii își exprimă emoțiile sau abordarea organizată și relaxată a vieții până când situațiile neprevăzute te lovesc în plin, moment în care ieșirea din zona de confort poate provoca situații extrem de amuzante.
- Ce înseamnă TIFF pentru tine?
TIFF-ul aduce un suflu nou în tot orașul, parcă nu mai vezi oameni încruntați pe stradă. TIFF-ul aduce cu sine un aer boem, artistic, inspirațional. Parcă politețea și amabilitatea specifice clujenilor revin la ele acasă.
- Ce te-a determinat să te lansezi în industria filmelor? Cum ai trecut de la groparu.ro la „Radu Băzăvan, scenarist și producător de film?”
A fost un pas, zic eu, firesc la momentul la care epuizasem potențialul blogului pe care-l păstoresc – www.groparu.ro. Simțeam că pot mai mult și îmi doream mai mult. Trecerea nu a fost ușoară, într-un fel scrii pe Internet pentru oameni care te citesc de mult și îți apreciază stilul, și în alt fel te arunci în a țese o poveste cât poți tu de frumoasă, de captivantă, de realistă și de convingătoare.
Trecerea nu a fost deloc ușoară, dar a venit cu seria ei de învățăminte și lecții – unele mai blânde, altele mai zgâlțâitoare.
- Ți s-a părut că trecerea de la scris la producția unui întreg film a fost una naturala?
La urma urmei, o povestire trebuie să fie suficient de captivantă încât să poată fi spusă seara, la munte, în jurul unul foc de tabără, fără ca vreunul din ascultători să înceapă să moțăie. Dacă reușești să rezumi firul narativ la aceste condiții, restul este doar munca de șlefuire a poveștii ca să poată fi prezentată pe pânză.
- Cum ți-a venit ideea pentru “Usturoi”? Random într-o zi de joi “hai să fac un film” sau un plan complicat, dar bine gândit? :))
A fost o combinație – a început ca un capriciu, apoi când roțile au început să se miște a devenit o chestie asumată, din care nu mai puteam da înapoi. În 6 luni de zile scrisesem scenariul, făcusem casting-ul, făcusem location scouting, preproducția, încercasem să strâng fonduri – toate în timp ce aveam job de zi și copil mic (îmi place să cred despre mine că sunt un tătic dedicat). În câteva cuvinte, a fost o perioadă de câțiva ani în care nu am prea dormit! Judecând acum la rece, dacă aș fi lăsat să mai treacă niște timp și aș fi planificat mai temeinic pașii, ne-ar fi fost mai ușor întreg procesul, dar pe de altă parte m-aș fi lipsit de o cantitate bună de adrenalină care mi-a făcut viața mai palpitantă.
- Povestește-ne puțin despre întreaga experiența ca producător al “Usturoi”. Ai întâmpinat probleme pe durata filmărilor?
Practic, nici atunci când produci un film bine bugetat și bine planificat nu scapi de surprize. La noi evenimentele neplanificate s-au succedat lanț – ba s-a îmbolnăvit unul din actorii principali, ba lumea nu vedea efortul din spatele camerelor și atunci apăreau nemulțumiri, ba lumea s-a gândit că dacă turnăm un film atunci putem vărsa bani în stânga și-n dreapta… să vă mai spun că-n momentul în care a apărut Manelistul (Robert Kanalas), un om cât o căpiță, tatuat și fioros, dar un om cu inimă de aur, s-a lăsat o liniște extrem de suspectă în platou? Că nu a putut face rost de pistol pentru scena cu bâta de baseball pentru că prietenii lui care aveau pistoale de airsoft s-au gândit că sigur Robert vrea să jefuiască o casă de schimb valutar? Că uneori nu știam ce vom filma în ziua aceea pentru că vremea ne juca feste, și atunci improvizam cât puteam?
- “Usturoi” a avut premiera in 2014 la TIFF. Cum și reușit sa-ți înscrii filmul la TIFF?
Fiind prima producție cinematografică turnată în Cluj-Napoca după 1989, nu am fi putut concepe să nu fim difuzați la cele două festivaluri de film din acea perioadă de la noi din oraș – TIFF și Comedy Cluj. Mă bucur că organizatorii celor două festivaluri i-au văzut potențialul – la TIFF, la premiera intergalactică, circa 700 de oameni s-au înghesuit la Casa TIFF pe terasă, pe cca 250 de locuri, iar altă sută de oameni nu a mai avut loc să intre.
- Te-ai gândit vreodată să-l duci în cinema-uri?
Pe segmentul de film românesc, am fost lideri de audiență, cu peste 17000 de bilete vândute în cinema, cu 7 săli pline la cinema Florin Piersic din Cluj (record niciodată depășit de atunci), într-o perioadă în care filme cu bugete serioase, sponsorizate de Consiliul Național al Cinematografiei și cu parteneri mai mulți decât am avut noi actori, vindeau 3-4000 de bilete pe an. Într-un final, am fost detronați la final de an, dar tot ne-am înscris într-un foarte onorabil loc 5 din 16 în box office-ul românesc.
- După lansarea filmului, reacțiile din partea publicului au fost cele așteptate? Le-a plăcut filmul?
Reacțiile au fost covârșitor favorabile: industria românească de profil se axase în perioada aceea pe filme de festival, nu de public. În România nu se mai produsese o comedie de ani buni, iar producțiile cu adevărat ardelenești, care să te facă să râzi, rămăseseră la nivelul francizei Ardelenii (”Pruncul, petrolul și ardelenii”, ”Profetul, aurul și ardelenii”, ”Artista, dolarii și ardelenii”). Practic, am acoperit o nișă neexploatată de mult, am stimulat patriotismul local și aprecierea de care noi, ardelenii, ne bucurăm în patrie, am avut fericirea de a aduce pe ecran un film care să nu fie vulgar, care să fie optimist, vesel, inocent.
Încă mai ridic sprâncene și mai provoc zâmbete atunci când oamenii aud că am fost implicat în Usturoi – alături de regizorul Lucian Alexandrescu, actrițele Elena Ivanca și Ileana Negru, tezaurul uman viu Mircea Groza, actorul Ioan Selesi, invitații speciali Daniela Stoica, Nicu Varga, Tibi Covaci, bloggerii Alina Crâncău, Răzvan Dragoș, Gabriel Oană, Vlad Cucu, Misu Călian, masterchef-ul Adi Hădean, familia Stoica cu taraful, și mai ales copiii noștri extraordinari – Sebastian Topan și Darius Stoica, o adevărată binecuvântare să-i avem între noi!
- Consideri că, uitându-te retrospectiv la întreaga experiența “Usturoi”, a fost mai important drumul și procesul sau rezultatul?
Ambele au avut seria lor de învățăminte. Nu poți avea rezultat fără drumul acela lung, sinuos și greu, în care uneori ți se pare că inclusiv cei apropiați, cei care trag alături de tine, se opresc și încep să te tragă înapoi.
Nu te opri! Orice ai face, nu te opri. Tendința de a lăsa totul baltă când mai ai doar 1% sau 2% este foarte mare, dar lecțiile se lasă descoperite și după final. La 11 ani de la începutul filmărilor, încă descopăr lecții despre mine, despre echipa noastră și despre întreg proiectul.
- În urma “Usturoi” ai învățat ceva nou?
Dacă ar fi să rezum întreaga experiență, ar suna cam așa: în viață poți face aproape orice dorești dacă depui suficient efort. Ești pregătit să o faci? Ești pregătit ca lucrurile să nu iasă așa cum ți-ai dorit, ci mai bine sau mai rău? Ești pregătit să te supui criticilor de orice fel și, mai ales, adulației publicului fără să-ți pierzi sufletul?
- Dacă mai dorești să ne spui ceva…
Nu stați! Odihna este cel mai mare dușman. Mintea ne merge nonstop, ajutați-vă corpurile să o urmeze și creați lucruri frumoase! Nu vă fie frică, în viață regretăm mai degrabă lucrurile nefăcute decât cele realizate.
Nu stați, nu rămâneți pe loc! Nu stați…
Lasă un răspuns