Acest articol este unul comun, realizat pe baza mărturiilor și transcrierilor scrise de membrii echipei implicați în proiectul Paint & Sip. Prin poveștile seniorilor, am descoperit magia și importanța sărbătorilor de Crăciun pentru oamenii vârstnici, felul în care tradițiile s-au schimbat de-a lungul timpului și cât de mult contează, pentru ei, să fie ascultați și apreciați. Seniorii ne-au primit cu multă căldură, ne-au povestit din suflet și ne-au arătat, fără rezerve, cât de mult au apreciat timpul petrecut împreună cu voluntarii noștri.
Amintiri din copilărie și colindat
(text scris de Fanea Patricia)
Hoț Anania a relatat multe despre felul în care mergea la colindat în copilărie, atunci când banii nu erau la fel de mulți cum sunt acum, spunând că, în schimb, primeau fructe sau chiar și cartofi:
„A fost pe vremea mea, aveam zece, unsprezece, doisprezece ani, umblam la colindat cu straița în spate și atunci nu erau bani. Se dădeau mere, se dădeau pere, se dădeau cartofi câteodată… scoteau din cuptor câte unul și îl dădeau așa, în batjocură.”
Totuși, a menționat că mai primea și bani atunci când mergea cu irodul:
„După aceea am făcut irodul pe la biserică și am fost pe sate cu irodul. Acolo ne dădeau bănuți, dar, în rest, mere, pere, cartofi.”
Intervievatul a petrecut mult timp având grijă de animale, mărturisind că, deși a avut o copilărie bună, a fost una dificilă:
„Eu trebuia să mă duc cu vacile în ciurdă sau să mă duc să caut în ele. Copilăria noastră a fost așa… nu că nu a fost bună, a fost, dar, în schimb, am petrecut mai mult timp la animale.”
Printre amintirile istorisite se regăsește și aceea în care mergea să înoate în vale:
„Apoi mergeam la scăldat acolo în vatră, în vale… prindeam pești cu mâna.”
Pentru Trif Ștefan, Crăciunul este cea mai importantă perioadă a anului, fiind momentul de întrunire a familiei și a celor dragi:
„Pentru mine, cea mai frumoasă sărbătoare a anului este Crăciunul, pentru că atunci ne întâlnim familia, atunci petrecem cu copiii, cu bunicii, cu tot ce ne e drag nouă.”
Acesta a mărturisit că s-a bucurat mult în cadrul proiectului, colindând și petrecând timpul cu ceilalți, deoarece și-a adus aminte de copiii și nepoții săi. Astfel, am aflat și povestea din spatele numelor copiilor săi:
„Eu am doi copii pe care îi cheamă Codruț și Codruța. Le-am pus numele acesta, pentru că ei au plecat să se nască din Transfăgărășan, unde am lucrat eu, pentru că acolo erau numai codrii.”
Din copilărie, și el a rămas cu amintirea mersului cu colinda:
„Eu m-am născut în comuna Sântimbru din județul Alba și acolo mergeam la colindat din casă în casă și oamenii ne dădeau acolo mere, nuci, ce aveau ei.”
Cât despre amintirile doamnei Iuliana, pregătirile pentru Crăciun erau cât se poate de complexe:
„Eram la țară și înainte cu o săptămână de Crăciun, ne adunam într-o casă, unde serveam câte ceva și învățam colinde pentru seara de Crăciun. Erau trei tipuri de cete.”
Aceasta își amintește și colindele copilăriei:
„Când eram micuți, era: «Floricică portocală, noi suntem elevi de școală și umblăm a colinda, pe Iisus a lăuda»… apoi colinde mai speciale, cum e Seara de Crăciun, O ce veste minunată…”
De asemenea, a povestit cum se umbla cu colindul în zona ei, dar și despre viață și destin:
„Deci orice ai avea în viață, cred că îți e destinat… deși nu am vrut să mă întâlnesc, tot a insistat și, până la urmă, 46 de ani am fost cu el.”
Tradiții culinare și nostalgii
(text scris de Coța Bianca)
La evenimentul Paint & Sip, pe lângă timpul petrecut împreună pictând, seniorii au răspuns cu entuziasm la curiozitățile voluntarilor. Când a venit vorba de mâncare, aceștia au vorbit despre masa de Crăciun, cu friptură, ciorbă de perișoare sau de burtă, cozonac și sarmale.
Când s-a ajuns la un subiect mai dulce, doamna Elisabeta ne-a împărtășit o rețetă, știută chiar și fără caietul din bucătăria fiecărui senior, “noi avem rețete scrise pe caiet”. Pentru cornulețe simple, “ușoare, oricine le poate face”, se pun două sau trei căni de făină, aproximativ 200g de untură, care apoi trebuie frecată cu făină până devine un material sfărâmicios. După aceea, un ou, sare, o lingură sau două de smântână sau iaurt, un pic de coajă de lămâie sau esență de vanilie, și puțin lapte cât să se facă un aluat care se poate lucra. Pentru agent de creștere, se poate folosi fie praf de copt stins, fie bicarbonat de amoniu stins cu puțin lapte călduț. Când se ajunge la aluatul nici prea tare, nici prea moale, acesta se întinde și se taie în pătrățele, se pune dulceață pe placul fiecăruia, iar apoi se poate pune în cuptor până capătă o culoare ușor aurie. În final, se dă prin zahăr pudră.
Adăugând câteva grame de nostalgie, unii ne-au povestit despre nepoți, despre un cor bisericesc, iar doamna Mureșan Rozalia ne-a vorbit despre Crăciunul petrecut în Irlanda, alături de fiul ei, rămânând cu o imagine plină de căldură într-o țară mai rece.
Amintiri din tinerețe și schimbarea tradițiilor
(text scris de Rus Ania)
Crăciunul și sărbătorile au fost mereu momente speciale în viețile oamenilor, nu doar pentru cadouri, ci mai ales pentru atmosfera caldă a familiei și a comunității. Într-un interviu, doi domni au rememorat cu nostalgie felul în care trăiau sărbătorile în tinerețe și schimbările apărute de-a lungul anilor.
Primul domn a povestit despre legătura sa cu muzica:
„Am cântat o viață întreagă. M-am îmbolnăvit și m-am lăsat. Unde am fost… numai amintiri.”
În tinerețe, cânta la baluri, Crăciun, Anul Nou, revelioane și nunți, muzica fiind modul său de a trăi sărbătorile. Celălalt domn a intervenit emoționat, spunând că cea mai frumoasă amintire a fost nașterea copiilor. Primul domn a completat, povestind cum a aflat că este tată, venind direct de la baluri.
Amintirile Crăciunului îl duc pe primul domn la bunici, la țară, unde tinerii mergeau la colindat din poartă în poartă, fără așteptări materiale, ci doar din bucuria de a fi împreună. Zăpezile erau mari, copiii se jucau, construiau adăposturi din zăpadă și mergeau cu steaua prin sat, aducând veselie în fiecare casă.
Cei doi au remarcat că multe tradiții s-au pierdut, mai ales în orașe, deși la sate acestea încă se păstrează. Deși copilăria a fost marcată de lipsuri materiale, bucuria Crăciunului rămâne vie în amintire: bradul era simplu, cadourile modeste, dar pline de valoare emoțională.
„Când îți dădea părintele un leu, erai foarte fericit.”
Concluzie – povești spuse din suflet
(text scris de Țiplea Augusta)
La activitatea noastră, Paint&Sip, seniorii au intrat repede în vorbă cu voluntarii, împărtășind din obiceiurile și amintirile lor. Când discuția a ajuns la mâncare, unii ne-au povestit că, de sărbători, preferă lucruri mai ușoare: „cu ceva mandarine, cu ceva vinegretă, că nu poți să mănânci tot chestii grele”.
Una dintre doamne ne-a vorbit despre fiice ei care acum este departe în Germania și despre faptul că, deși despărțiți mult timp, de Crăciun, copiii vin mereu înapoi acasă Între râsete și sfaturi, s-au pomenit și rețete vechi, notate cândva cu grijă, și discuții despre pregătirile de sărbători.
Când am ajuns la poveștile mai personale, am aflat că de Crăciun împărtășește sărbătoarea cu draga ei fată, iar în ajun, obișnuiește să-și invite prietenele sale drage, pentru a nu se simți singure în sezonul festiv și să le pregătească mici cadouri sub brad.
„De aceea ziceam că e bună ideea asta voastră, să ne adunați împreună”, ne-a spus cu emoție.
Am vorbit și despre colindători, care din păcate apar tot mai rar, mai ales la etajele înalte ale blocurilor vechi. „Până la etajul cinci nu urcă nimeni, că n-avem lift”, ne-a spus zâmbind una dintre participante. Discuțiile au continuat despre cartier, despre viața de zi cu zi și despre micile bucurii ale iernii.
Întâlnirea s-a încheiat într-o notă caldă, cu promisiunea că ne vom revedea curând. Pentru voluntari, fiecare astfel de conversație rămâne o dovadă că, dincolo de picturi și activități, cele mai frumoase momente sunt poveștile spuse din suflet.
Lasă un răspuns