O sferă comună de interes în lumea tinerilor de liceu și facultate este participarea în activități de voluntariat. Fie că e vorba de anumite cluburi cu o temă de interes specifică, sau pur și simplu festivaluri, concerte și maratoane, organizatorii nu duc lipsă de tineri energici, plini de viață și dornici să ajute, să se infiltreze în comunitate și să cunoască oameni noi.
În fiecare an, după ce apar formularele de înscriere pentru voluntari, zile întregi văd elevii din jurul meu vorbind despre asta, completând acele Google Forms și sperând că și-au descris experiența anterioară suficient de detaliat și pasiunea suficient de poetic încât să fie acceptați. În aceste perioade, se creează o atmosferă veselă în clase și grupurile de prieteni. Cumva, amintirile edițiilor trecute și așteptarea ediției viitoare aduc vacanța de vară mai aproape de sufletele elevilor și studenților copleșiți de simulări sau sesiuni.
În termeni mai generali, voluntariatul reprezintă comunitate, socializare, experiență și distracție. Cu toate acestea, viața de voluntar aduce inevitabil cu ea și alte aspecte: stres, responsabilitate, dispută, oboseală. Însă, de obicei, aspectele pozitive le compensează pe cele mai puțin memorabile. Iar, peste un an, când apar noile formulare de înscriere, nimeni nu se gândește la o mică ceartă cu un coechipier sau la orele nedormite, ci la amintirile cu care a rămas și la prietenii pe care i-a dobândit.
Am întrebat câțiva prieteni despre viziunea lor asupra voluntariatului, pentru a mă ajuta să îmi formez o idee mai largă și să înțeleg subiectul din mai multe perspective. Iată răspunsurile lor:
„Voluntariatul poate fi foarte fain, îți permite să vezi lucrurile dintr-un unghi diferit, să cunoști oameni noi predispuși la a ajuta lumea și all around poate fi o experiență foarte frumoasă. Cel mai mult cred că depinde, însă, de organizatorul voluntariatului. Poate sună contraintuitiv, dar chiar există organizatori care te țin în ședințe interminabile de training și ajung să se enerveze, spunând că ei, de fapt, nu au nevoie de niciun voluntar. Dar există și organizatori foarte faini, care te fac să îți dorești să mergi la cat mai multe voluntariate. În final, cred că mereu e cel mai bine să încerci. În cel mai rău caz, pleci de acolo doar cu experiență. În cel mai bun, cu amintiri de neuitat.”
„Am văzut mereu voluntariatul ca o activitate folositoare și interesantă pe care o pot face în timpul liceului. Mă gândeam wow… ce tare… să experimentez ceva nou, să dau o mână de ajutor și, pe lânga asta, să și cunosc oameni! Pot spune că am rămas cu aceste impresii după experințele pe care le-am avut, dar, bineînțeles, asemenea oricărui lucru în viață, și voluntariatul se simte diferit din interior. M-a ajutat să înțeleg că e nevoie să fii jos pentru a ajunge sus, m-a scos din zona de confort și mi-a oferit șansa de a lucra cu oameni. Momentele mai puțin plăcute au existat și ele, dar am încercat să mă acomodez și să le accept. Programele de voluntariat nu oferă mereu atât cât promit, iar frustarea a fost un sentiment cu care m-am confruntat. Per total, aș recomanda voluntariatul, cu mențiunea că are anumite avantaje, dar și dezavantaje, și e bine sa fim conștienți de ele.”
„Fiind voluntar la festivaluri și alte evenimente, afli că niciunul dintre acestea nu e roz bombon cu picățele. Nimic nu e simplu și perfect, așa cum pare din prisma unui spectator. Afli că, uneori, lucrurile se complică atât de tare, mai ales pe ultima sută de metri, încât nu vezi cum s-ar putea rezolva totul. Totuși, oamenii din exterior privesc evenimentele admirativ, inconștienți de câtă muncă voluntară stă în umbra acestora. Până nu o simți pe pielea ta, nu poți înțelege cu adevărat în ce constă această experiență. Fiind voluntar, înveți că nicio muncă nu e ușoară și, de aceea, trebuie să le respectăm deplin pe toate. Fiind voluntar… înveți că ai o întreagă comunitate dispusă să ajute la formarea unei societăți mai implicate, mai realiste, mai responsabile și mai puternice.”
„O vedeam pe soră-mea cum se ducea la Crucea Roșie de dimineața până seara, cum chiulea de la școală ca să lucreze mai mult acolo, cum a cunoscut acolo băiatul cu care a avut cea mai lungă relație de până acum. O priveam cum îmi arăta mândră diploma ei de prim ajutor și o ascultam când îmi povestea de cât de mișto e. În clasa a V-a mi-a zis să încerc și eu să fac voluntariat acolo o zi și nu mi-a plăcut deloc! Nici nu avea cum să-mi placă, pentru că eram înconjurată de oameni cu cam șase ani mai mari decât mine. Nu se simțea deloc ca ceva fun, unde să cunoști oameni și să te simți folositor. Din experiența asta, înțeleg că cel mai important lucru, pentru mine, în ceea ce privește voluntariatul, sunt colegii. Aș putea face orice, atâta timp cât îmi plac oamenii de lângă mine. Este, oarecum, ca un cheat-code ca să-ți faci prieteni. Ei fac voluntariatul să nu se simtă ca școala, ca munca. În plus, mai e gândul că o să-mi cunosc iubirea vieții mele, așa cum a făcut-o soră-mea. Nu s-a întâmplat încă, dar mai este timp!”
„As putea spune că voluntariatul este unul dintre hobby-urile mele, cel mai probabil datorită experiențelor mele plăcute de la evenimentele la care am fost voluntară, precum și rolurilor pe care le-am îndeplinit. Mereu mi-a plăcut să ajut acolo unde a fost nevoie, iar voluntariatul îmi oferă această posibilitate. Totuși, în cadrul mai multor voluntariate, am întâlnit dezinteres și neimplicare din partea unor participanți, dar, deși acest lucru mă deranja la început, am ajuns la concluzia că voluntariatul pe care eu îl fac e despre mine și implicarea mea. Astfel, acesta rămâne, pentru mine, o activitate care mă destinde și mă face fericită.”
Un aspect comun întâlnit în viziunile lor e faptul că voluntariatul e o experiență complexă și că, prin voluntariat, ajungi să cunoști oameni noi. Până la urmă, unele dintre cele mai mari nevoi ale omului sunt comunicarea și sentimentul de apartenență la un grup. Astfel, cel mai valoros aspect din lumea voluntariatului este faptul că nimeni nu e lăsat pe dinafară, că toți au ceva de făcut, care îi ajută să se simtă utili și doriți. Pe lângă acest aspect, sentimentul dat de conștientizarea faptului că acțiunile lor au un impact pozitiv asupra vieții cuiva e ceea ce oferă oamenilor dorința de a continua. Ce e frumos la generațiile tinere e energia lor și visul de a fi schimbarea, de a ajuta societatea să devină un loc mai bun, de a-și face vocea auzită. Adolescența e perioada în care tinerii vor să experimenteze, să își dea seama la ce se pricep, ce fel de oameni își doresc să aibă în jurul lor și, cel mai important, e perioada în care au vârsta necesară să poată face tot ceea ce își doresc și să ajute pe cei din jurul lor, fără să se gândească încă la bani. Tinerii au flacăra vieții aprinsă, își doresc să facă parte dintr-o comunitate unită și să ajute, chiar dacă eforturile lor nu sunt răsplătite printr-o valoare monetară, menită să ofere doar o mulțumire de sine aparentă. Au încă credința că viața e despre apartenență la grup și socializare. Adolescența e cea mai frumoasă parte a vieții tocmai din aceste motive. Unii aleg să ducă cu ei mai departe aceste aspecte, chiar și în viața de adult, și continuă să participe voluntar la organizarea evenimentelor preferate. Alții sunt loviți de griji mult prea tare ca să mai aibă energia necesară să își amintească bucuria adusă de munca de voluntariat sau satisfacția adusă de acțiunea de a ajuta doar de dragul de a ajuta.
Totuși, există și un aspect ascuns mai neplăcut legat de această dorință aprigă a tinerilor de a face voluntariat și a apărut mai mult în ultimii ani, odată cu popularizarea ideii de studiu în străinătate. Cum tot mai mulți adolescenți își doresc un viitor mai bun, se gândesc, în perioada liceului sau a facultății, la studiul în afară, la aplicarea la universități de top, cunoscute, care să le ofere educația dorită și stima socială dată de sentimentul pe care îl au când spun rudelor că pleacă din țară pentru studiu. Însă procesul de aplicare e unul anevoios și solicitant. Elevul trebuie să își creeze un anumit profil care să îndeplinească standardele universității la care vrea să intre. Pe lângă rezultate excepționale și un „personal statement” de impact, e nevoie și de un CV lung și impresionant. Este cunoscut faptul că implicarea în cât mai multe activități de voluntariat „dă bine” atât în CV, cât și la interviuri de angajare. Astfel, pentru cei familiarizați cu lumea voluntariatelor, bănuiesc că nu e un lucru suprinzător când vă întâlniți cu persoane care par lipsite de interes, care nu par să își dorească să se afle acolo, dar care totuși parcă se înscriu să participe peste tot. Ei reprezintă acel tip de oameni care nu ascund faptul că fac voluntariat doar pentru diplomă, doar pentru a-și mări lista de activități extracurriculare din CV. Și nu puteți să nu vă gândiți că e, oarecum, trist. Fiindcă, dacă pentru unii oameni voluntariatul reprezintă unitate, socializare, experiență, pentru alții înseamnă doar ceva ce trebuie bifat de pe lista pentru aplicarea la studiu în străinătate.
Altfel, cu cât te implici mai mult în activități de voluntariat și cu cât ajungi să faci parte din mai multe cluburi sau organizații non-guvernamentale, cu atât întâlnești mai mulți oameni de acest fel. Uneori, nu are neapărat relevanță ce anume îi motivează să se afle acolo, pentru că își dau interesul să rezolve cât se poate de bine sarcinile pe care le au de făcut. Alteori, te afectează și pe tine, pentru că trebuie, până la urmă, să lucrați într-o echipă, iar ei nu se străduiesc destul și fac totul cu superficialitate, contribuind doar cu un minim de efort, cât să își poată primi diploma. Sau, uneori, îți dai seamă că până și liderii unei organizații pot fi conduși de aceeași dorință de a-și crea un profil exemplar pe foaie.
Dar ce e, în opinia mea, cel mai trist, e faptul că acești oameni, care văd voluntariatele doar ca aspectul care le îmbunătățește CV-ul, ajung să creadă că doar oamenii ca ei sunt demni de respect și încredere, fiindcă asta demonstrează că le pasă de viitorul lor și au același vis măreț de a pleca din țară. Și e greu să comunici sau să devii apropiat cu un coechipier care nu înțelege cum tu ai luat decizia de a face voluntariat doar din plăcere și nu rezonează cu ideea că tu nu îți dorești ca viața ta de adolescent să se rezume la productivitate, Google Meet-uri și tabele cu task-uri care nu îți aduc satisfacție sau fericire și care nu îți stârnesc interesul.
Însă, într-o privire de ansamblu, faptul că sistemul funcționează în acest fel a adus și beneficii, deoarece, chiar dacă unele persoane nu fac voluntariat din motive altruiste, măcar există o forță de muncă și o cerere mare, astfel că obiectivul de a ajuta comunitățile defavorizate sau de a aduce o schimbare e atins. „Scopul scuză mijloacele” a fost o frază pe care am auzit-o, la un moment dat, în copilăria mea târzie. Pe atunci nu am înțeles-o. Dar, cu timpul, a ajuns să îmi tot apară în minte și să mă facă să mă gândesc la anumite probleme legate de etică și la întrebări fără răspuns. E oare nevoia de muncă voluntară în vederea îmbunătățirii societății un scop suficient de bun încât să fie în regulă să se exploateze și idealizeze beneficiile acțiunilor de voluntariat? E un motiv suficient de puternic care să facă să nu conteze ce anume a îndemnat voluntarul să participe la acțiuni de voluntariat în primă fază? Dacă motivul din spatele muncii voluntare e unul egoist, se mai poate considera voluntariatul un act de altruism?
Până la urmă, toate aspectele vieții sunt presărate atât cu experiențe pozitive, cât și negative. Dar poate nu e de niciun ajutor să stăm să analizăm în detaliu aspectele care, la suprafață, arată bine. Poate e util și convenabil să continuăm să definim voluntariatul cu ajutorul termenilor comunitate, socializare, experiență, distracție și să profităm de amintirile cu care rămânem făcând ceva ce ne place, împreună cu oamenii pe care ajungem să îi cunoaștem pe parcurs și cu care rezonăm. Poate, până la urmă, ceea ce contează este să aducem un aport pozitiv în societate, oricare ar fi motivul pentru care o facem.
Lasă un răspuns