Se spune că toți ne naștem artiști. Și eu cred asta. De câte ori nu am admirat un copil de vreo patru anișori, mâzgălind, fără să se gândească de două ori, o mică pisică albastră cu aripi în colțul paginii, sau un copac falnic, pe crengile căruia se zăresc căsuțe cu geamurile strălucitoare? Și totuși, după ce creștem devine tot mai greu doar să începem. Nu vorbesc de creat ceva fantastic, nemaivăzut, ci doar de început. Tot mai greu îmi vine să mă așez la birou cu un stilou sau o pensulă în mână și să chiar aștern ceva, orice pe foaie. Parcă niciodată nu mă găsesc și pe mine ideile, iar muza mea pare să fie în vacanță de fiecare dată când o caut. Sau poate că nu ideile sau muza sunt problema. Ele doar așteaptă răbdătoare să le ascult și să le promit că voi crea ceva.
Am citit odată o carte foarte drăguță, „Lecții de magie. Cum să-ți cultivi creativitatea”, scrisă de Elizabeth Gilbert. Ea avea o părere foarte interesantă despre ce sunt ideile și vreau să vă povestesc puțin despre ea. Elizabeth a scris că, pe lângă plante, animale, oameni și bacterii, planeta noastră mai e locuită și de idei. Ele sunt o formă de energie fără corp fizic care încearcă să găsească oameni cu care să colaboreze, pe cineva dispus să le aducă la viață. Prin urmare, aceste idei se rotesc în jurul nostru căutând pe cineva disponibil să le asculte. Dacă te găsesc pe tine, ele îți vor face o vizită. Vor încerca să îți atragă atenția. Unele vor roi în jurul tău zile, săptămâni, ani, până când le vei da atenție, sau, dacă nu, vor pleca să găsească pe altcineva. Important este că dacă vrei să colaborați, să nu aștepți prea mult, pentru că, în cele din urmă, ele vor zbura să își continue căutarea în altă parte.
Și totuși, de ce ezităm? De ce ne e frică? Câteva motive pentru care oamenilor le este frică să creeze ar putea fi să nu abordeze aceleași teme în arta lor, să nu fie criticați ulterior, să nu creeze o artă inutilă, să nu fie prioritatea nimănui… și lista poate continua la nesfârșit. Vreau să vă zic că majoritatea dintre aceste frici nu sunt raționale, unele sunt chiar un mare privilegiu.
Ce contează dacă repetăm aceleași teme? Ce contează dacă nu suntem primii? Odată ce o idee este adusă la viață de noi, prin propriul stil de exprimare, prin felul nostru de a face lucrurile, ideea ia puțin din noi și devine unică și autentică. Sunt atâtea teme frumoase în lume care merită abordate de mai multe ori în artă, în mai multe stiluri și de mai multe personalități, încât ar fi trist să căutăm veșnic să inventăm lucruri din ce în ce mai lipsite de esență.
Iar frica de critică și artă inutilă? Pe lângă faptul că ar trebui să creăm pentru noi, pentru a ne pune gândurile în ordine și a ne exprima emoțiile, în lume sunt atâtea gusturi și preferințe încât ar fi imposibil să le mulțumim pe toate, dar putem încerca să atragem atenție. Și, din fericire, lumea în care trăim este suficient de spațioasă încât să ne putem permite luxul imaginației, frumuseții, emoției și chiar al frivolității, fără să trebuiască să ne îngrijorăm că arta sau creațiile noastre sunt inutile.
Nici să nu mai vorbim de frica de a nu fi prioritatea nimănui. La început te poți simți puțin singur sau descurajat, însă dacă privești mai atent, din ansamblu, de fapt ai un mare privilegiu. Lumea este atât de absorbită de propriile probleme sau eșecuri, încât nimeni nu va avea timp să se oprească și să observe că tu ai greșit. Așa că du-te și continuă să creezi în pace, pentru că nimeni nu va avea destul timp să se oprească mai mult de câteva clipe și să-ți observe eșecurile, înainte să se întoarcă la propriile probleme.
Am vorbit puțin despre curaj, așa că putem discuta acum despre învățătură. De multe ori m-am trezit gândindu-mă atunci când nu aveam inspirație pentru un desen sau o pictură că e greșit să mă inspir din lucrarea altcuiva. Dar acum mi-am schimbat părerea. Toată lumea imită înainte de a putea inova. Dacă ne gândim mai bine, chiar are sens. Nu spune toată lumea că dacă exersezi, devii mai bun? Fake it till you make it! Prefă-te că deja ești un mare artist, un celebru scriitor, și tot talentul și cunoașterea îți stau la picioare. Până la urmă s-ar putea să se adeverească. Dar ca să ajungi acolo unde ți-ai propus, la început trebuie să renunți la pretenția că vei face toate lucrurile nemaipomenit. Și asta mă conduce către un alt subiect foarte important. Perfecționismul.
Mulți oameni privesc perfecționismul ca pe o calitate de mare preț. Însă oare chiar așa este? Oare nu perfecționismul ne oprește de atâtea ori doar să începem? Decât să strig sus și tare că perfecționismul e o calitate, aș zice mai degrabă că e doar o mare frică îmbrăcată la patru ace. Este veșnica teamă că nu suntem destul de buni și că nu vom fi vreodată. Dar până la urmă trebuie să facem lucrurile așa cum putem, puțin imperfecte, și să rămânem cu ochii larg deschiși după minunea care ar putea să iasă din creația noastră imperfectă.
În final vreau să spun că atunci când nu ai inspirație nu este nicio presiune să creezi. Pur și simplu ocupă-te cu altceva. Procesul creativ nu ar trebui să fie o corvoadă, ci un privilegiu. În loc să te chinui, urmează-ți curiozitatea și vezi unde te va duce!
Lasă un răspuns