Despre „Clay Day”

Clay Day – o inițiativă ce a luat naștere în urma întrebării “Cum putem aduce ceva nou în rândul tinerilor pasionați de artă?” – a fost primul eveniment stradal organizat de către echipa Interact Transilvania. Acesta a avut loc pe strada Iuliu Maniu, în aer liber, locația perfectă pentru o zi însorită de mai…

 

…Iar ce activitate e mai potrivită într-o asemenea zi decât una artistică?

 

Dorind să lărgim orizonturile artistice ale clujenilor, am luat decizia de a pune în evidență o formă de artă mai puțin practicată – ceramica. Locația aleasă ne-a oferit ocazia de a ajunge la un public mai extins. 

 

În cadrul atelierului creativ, deschis la ora 11:00 și încheiat la ora 18:00 în data de 19 mai, cei doi traineri, Anastasiia Tomashivska și Maria Sicoe, au oferit oricărui doritor sfaturi și tehnici de lucru în lut.

 

Pe parcursul zilei petrecute în lumea ceramicii, oameni de toate vârstele au venit să vadă despre ce este vorba, iar majoritatea au plecat de acolo chiar cu o creație proprie, de la căni de cafea, la vaze pentru flori, la mini-sculpturi pline de creativitate. Interact Transilvania a dat frâu liber olăritului!

 

Banii strânși în urma evenimentului au fost donați organizației Little People, cu scopul de a ajuta copii cu boli oncologice. 

 

Ne bucurăm că am avut oportunitatea de a pune în aplicare această nouă idee și sperăm ca următoarele proiectele de acest gen să fie la fel de bine primite.

 

Tu ai participat la Clay Day? Ți-ar plăcea să vii la un asemenea proiect pe viitor?

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *