Și eu mă simt la fel

Nimeni în jur, dar tot nu e liniște somehow

De Madi Blaga

Mai nou parcă nu îmi mai tac gândurile. Tot timpul le aud.  

Mă trezesc de dimineață…gânduri: „Splendid, iar e luni! Vai, uite cât e ceasul! Oare a sunat alarma, dar nu am auzit-o eu?”

Ajung la școală…gânduri: „Îmi stă bine părul? Mi-e șifonată bluza? Oare am avut ceva temă?”

Pe bus către casă…gânduri: „Sper să nu ne asculte mâine. Sigur îmi sunt conectate căștile? Am nevoie de cafea A.S.A.P.! Așa n-am chef acum de teme. Vreau să dorm!”

Stau la birou (cică făcând teme)…gânduri: „Efectiv nu mai înțeleg nimic! Sunt în delivered de 5 ore?!? Nu mai vrea să vorbească cu mine? Poate și-a găsit pe altcineva… Oare îmi termin până la opt temele?”

Mic spoiler: ÎN RITMUL ĂSTA, CLAR NU!

Și tot așa. E un circuit continuu de momente de liniște și gânduri. Mi-au spus și mama și prietenii să mă opresc din a întoarce pe toate părțile fiecare situație. Cică „să nu mai fiu overthinker”. 

Ok, bine. Eu renunț la relația toxică cu gândurile, dar cum le fac și pe ele să renunțe la mine?

Si eu ma simt la fel – Dalia Sanjudetean

Rușine, umilință, ridiculizare, vexare și autopersecutare. Întâmplări care ma urmăresc in fiecare zi a efemerei mele vieți. Ce voi ține mai degrabă minte? Faptul ca am luat un 10 la română sau faptul că am căzut cu tot cu bancă în fața unei mulțimi de persoane? Cred că răspunsul vine de la sine. Nu degeaba eșecurile sunt stafiile trecutului. Sunt măcinată de frica de a eșua, modelată de percepția unor personaje episodice, constrânsă de frica de a face o impresie proastă. Sunt împietrită in fața fricii de “ce va urma”. “Ce va crede despre mine dacă îi spun adevarul?”, “Își vor schimba părerea despre mine dacă le voi spune ce cred eu despre subiect?” “Nu sunt de fapt doar o corvoada pentru cei din jur?”- întrebări fără răspuns. Încercări care rămân la faza incipientă din cauza acestei încremeniri sufletești. Nu suntem de fapt toți niște simple iluzii care caută perfecțiunea in micile detalii?

Seria: Și eu ma simt la fel

Dalia S

      Sunt sigură că nu pot fi singura care așteaptă până în ultimul moment să își facă treaba, fie că este vorba de școală, fie de activitățile extra-curriculare. Pot avea la dispoziție o jumătate de an pentru a rezolva o anumită problemă, dar voi decide să o fac înainte cu două-trei zile de termenul limită-inteligentă mișcare, recunosc.

     Cu toate că termin de fiecare data totul la timp, situația devine foarte obositoare, in special dacă mai multe sarcini se suprapun și ajung să mă stresez că nu voi reuși sa duc nimic din ceea ce mi-am propus la bun sfârșit.

     Pe lângă toată tărășenia asta, mă plâng că am multe de îndeplinit, dar nu fac nimic in privința asta-puțin ipocrit, știu. 

      Ca sa fiu sinceră, problema ar putea sa fie rezolvată dacă mi-aș gestiona timpul mai eficient, dar asta e ceva ce pot rezolva mai târziu.

Alexandra Morar

și eu mă simt la fel.

și mie mi-e greu sa mă ridic dimineața din pat, 

știind ca urmează încă o zi nenorocită,

știind ca iar am o tonă de lucruri de rezolvat

dar totuși, încerc sa fiu mai fericită. 

și mie mi-e greu sa fac față unei zile, 

mi-e greu sa fac fata râsetelor si fețelor prefăcute

tocmai de-asta personalitatea mea “se închide”, 

tocmai de asta încerc să mă îndepărtez de situațiile astea neplăcute.  

nici mie nu-mi place o încăpere “aglomerată”, 

dar apreciez enorm liniștea intelectualizată.

nu am chef sa mă prefac ca ii suport pe cei insuportabili, 

și deci, am hotarat ca voi ignora acest soi de incapabili. 

nici eu nu pot suporta sa vad cum profesorul intră scârbit în clasă, 

și zice: hai, spune-mi lecția de zi.

atunci îmi vine sa mă ridic ușor din bancă

și să-i spun cu glasul meu afurisit de scorpie: ar fi mai bine de n-ați mai veni. 

și eu mă rog ca ziua să se termine, 

chiar dacă aceasta abia a început,

mă rog sa pot sa merg acasă în liniște,

și chiar să-mi torn ceva de băut. 

nici eu nu sunt un om simplu, cred că nimeni nu poate fi.

în schimb, după o astfel de zi,

sunt atât de simplă încât tot ce mi-aș putea dori,

ar fi sa pot citi în liniște, eu și cu pacea minții. 

Și eu mă simt la fel

Miercuri, ora 14, în stație la operă

De Madi Blaga

Deci nu știu cum să explic, dar stația de la operă e extrem de scary. Tot timpul sunt oameni acolo. Efectiv locul de întâlnire al Clujului. Weirdly, locurile în care sunt atâția oameni mă fac să mă simt extrem de singură. Anyway, nu asta era chestia despre care încercam să vorbesc. Ziceam că ajung în stație și, din moment ce e ora 14, multe școli termină, deci sunt mulți copii pe acolo. Eu stau bine-mersi în treaba mea, cu căștile în urechi (subliniez CU CĂȘTILE ÎN URECHI), îmi ridic privirea și văd pe cineva cunoscut. Ca să nu zică persoana respectivă despre mine că sunt sălbatică, normal că mă duc să o salut. Și uite așa, tot timpul ăla de relaxare, în care ascultam muzică, se irosește pe small talks DEGEABA. Am observat chestia asta în ceva zi random de miercuri și de atunci mi-a tot rămas în minte sentimentul ăla de „vai, te rog, să nu mai văd pe cineva cunoscut ca să-mi pot asculta muzica în liniște și pace!”