Ordinary People

Ce este schimbarea și de ce avem cu toții nevoie de ea? De ce trebuie să ne schimbăm viziunea asupra vieții constant și de ce nu pot rămâne toate lucrurile exact la fel? Este universul, în sine, creat astfel încât să nu putem face nimic care să dureze?

Din păcate, universul este în continuă mișcare și, pentru ca noi să putem exista ca ființe, trebuie să ne adaptăm continuu. Heraclit spunea acum 2500 de ani: „Niciun om nu poate să intre în apa aceluiași râu de două ori, deoarece nici râul, nici omul nu mai sunt la fel.”

Filmul Ordinary People (1980), bazat pe cartea de același nume, atinge, in principal, tema schimbării, a renașterii, dar și alte teme precum norocul, pe care omul nu-l poate controla, și lipsa de comunicare în familie.

Conrad este un tânăr de 17 ani, care împreună cu fratele său mai mare pleacă cu barca pe Lacul Michigan, unde îi prinde o furtună, iar unul dintre frați se îneacă. Cel care moare nu e Conrad, cel slab, cel mai mic, ci fratele său mai mare campion la înot, mândria mamei lor. Conrad ar trebui să fie cel mort, nu? Doar că nu e. Ce trebuie sa învețe Con acum este că în momentul de criză el a fost cel mai puternic: poate doar prin noroc, sau a știut să rămână calm, ori amândouă. Ce e important este că el a supraviețuit.

OK, ce înseamnă asta?

Fratele mai mic, mai slab, merge cu barca împreună cu fratele său și după furtună se întoarce doar el singur, schimbat pentru totdeauna. Simbolic, el a renăscut.

Acțiunea filmului are loc după aproape un an de la eveniment, timp în care  Con a încercat să se sinucidă.

După 8 luni în secția de tratament psihiatric intensiv, el încearcă sa iși reia viața, să fie din nou normal, însă descoperă că nu mai poate fi normal. Mama sa, profesorul de înot și prietenii săi îl vad prin oglinda fratelui său mai mare. Chiar dacă nu o spune, mama sa îl învinovățește, cumva, pentru moartea fratelui său: de ce el, copilul mai slab, mai mic, mai timid a reușit să supraviețuiască furtunii, iar fratele său mai mare nu? Chiar și el se învinovățește pentru moartea fratelui său, însă acum trebuie să învețe să trăiască.

Va reuși Con să fie din nou normal sau va trebui să își schimbe toata viziunea despre viață pentru a continua?

Este noul psiholog răspunsul problemelor sale?

Cert e că, la finalul filmului înțelegem că e greu sa fi cel in viață : cel care a reușit să se țină de barcă în timpul furtunii, cel care a supraviețuit propriului “botez” și s-a născut din nou. E greu și neplăcut.

Chiar dacă e bazat pe o carte, eu am văzut filmul prima oară și am fost impresionat. Filmul nu e nou, iar cinematografia nu e de Netflix, dar eu cred că atât imaginea, cât și subiectul sunt foarte bune.

Un plus este faptul că filmul respectă cartea: acțiunea începe toamna, are punctul culminant în timpul Crăciunului și se termină primăvara, toate acestea completând acțiunea. 

Am fost tras în lumea filmului de la început, hipnotizat de muzica clasică și de cadrele cu orășelul personajelor.  Cred că se aplică tagline-ul filmului : “Some films you watch, others you feel.” (La unele filme te uiți, iar pe altele le simți).

Actorii au fost foarte buni, nu cred să mă fi gândit vreodată pe parcursul filmului că cineva recită vreo replică. In special Mary Tyler Moore, în rolul mamei care nu își mai poate iubi fiul, dar și tatăl (Donald Sutherland), care încearcă să-și ajute fiul și, pe parcurs, se schimbă și el.

Chiar dacă a câștigat Oscarul pentru “Best Picture” în 1981, are și câteva minusuri. Primul ar fi că poate fi considerat plictisitor în unele instanțe. E foarte diferit de filmele comerciale din ultimii ani, prin faptul că te lasă să “mesteci” acțiunea. Acestea fiind spuse, filmul are puțin peste două ore și dacă te aștepți să fie “entertaining” probabil că te vei plictisi.

Un alt minus este faptul că e vechi (a avut premiera în 1980) și s-au schimbat multe lucruri în lumea filmului de atunci. Dacă te deranjează faptul că imaginea nu e “sharp” sau că nu e atrăgătoare din punct de vedere a frumuseții culorilor, acest film s-ar putea să nu-ți placă. Însă, e de apreciat faptul că filmul este gândit astfel încât să se potrivească vizual, prin aranjamentul cromatic, cu evenimentele filmului.

În concluzie, filmul merită văzut, chiar dacă e mai vechi (și puțin mai greu de găsit). Este genul de poveste care reușește să atingă teme relevante pentru adolescenți, fără să pară că încearcă prea mult să „dea o lecție”. Pentru mine, a fost o experiență emoționantă, plăcută și, totodată, relaxantă, iar faptul că m-a captivat încă din primele 10 minute, spune multe despre cât de bine este realizat. Cred că este cel mai bun film pe care l-am văzut anul acesta. În total, eu îi dau un 9/10 categoric.

Resurse:  Cartea  “Ordinary People” de Judith Guest; cartea “How to Read Literature Like a Professor” de Thomas Foster (de unde am aflat despre carte & film) paginile 109-110 unde e interpretată povestea.