O viață măruntă

Una dintre cărțile care te va determina să îți privești propria viață cu alți ochi, este „O viață măruntă”, scrisă de Hanya Yanagihara. Ea prezintă în prim plan viața a patru adolescenți: Jude, Willem, Malcolm și JB, care s-au întâlnit în liceu și s-au împrietenit. Iubirea care îi leagă îi ajută să treacă peste încercările vieții, prietenia lor depășind bariera timpului. Cea mai mare parte a romanului e scrisă din perspectiva lui Jude, care se confruntă cu probleme psihice. Timp de mai mult de jumătate din lectură, cititorul nu știe nimic despre trecutul său sau despre motivul pentru care a ajuns să se simtă constant inferior, defect și nedemn de iubire. Totuși, povestea urmărește viața sa de zi cu zi, din prezent, în care el încearcă să se integreze în societate și în propriul grup de prieteni. 

Unul dintre caracteristicile unice ale acestei cărți e modul în care este scrisă. Citind, ai impresia că stai de vorbă față în față cu autoarea, care îți spune povestea în același mod în care cineva povestește amintiri: haotic, sentimental și fără inhibiții. O poveste despre un om care încearcă să relaționeze cu oamenii, să se integreze și să se simtă „normal”, în timp ce dorește să își ascundă trecutul, să ocupe cât mai puțin spațiu, să nu reprezinte o povară pentru nimeni. Jude știe că, într-o prietenie, trebuie să și dai ca să primești. E conștient că, la un moment dat, trebuie să se deschidă lui Willem, Malcolm și JB, la fel cum ei s-au vulnerabilizat în fața lui. Totuși, Jude e diferit, fiindcă viața lui nu a fost ca a celorlalți. El se simte stânjenit de propriul trecut, simte că tot ce i s-a întâmplat a fost vina lui. Cu toate că mare parte din viața lui Jude e un mister pentru prietenii săi, ei sunt mereu înțelegători și nu pretind să li se dezvăluie nimic. Aceștia se mulțumesc cu simpla prezență a tovarășului lor.

În paginile sale, cartea oferă cititorului ocazia de a urmări personajele de-alungul vieții de adult, de a se atașa de ele și de a afla, încetul cu încetul, totul despre cine sunt acestea. Totuși, înainte de a începe lectura, e important ca cititorul să fie conștient că romanul atinge niște subiecte sensibile, precum: autovătămare, tulburări de alimentație, suicid, abuz, agresiune sexuală, consum de droguri, ableism. Trecutul lui Jude a rămas atât de bine ascuns cu un motiv, chiar el însuși încearcă să îl uite. Cu cât înaintezi în lectură, ești tot mai aproape de a descoperi adevărul. Însă, la un moment dat, ajugi să te întrebi dacă vrei, cu adevărat, să aflii. Văzând cât de scăzută e stima de sine a lui Jude, nu poți să nu te întrebi ce anume i-a putut face cineva pentru ca el însuși să se deteste așa tare. 

Pe lângă problemele de sănătate mintală, Jude suferă, de asemenea, de probleme fizice. La un moment dat, în trecutul său, a suferit un accident, despre care, de asemenea, nu vorbește cu nimeni. Întâmplarea i-a afectat picioarele, astfel că acesta simte o durere constantă în partea inferioară a trupului. Uneori, durerea e atât de mare, încât nu mai poate umbla și este nevoit să folosească scaunul cu rotile, un alt lucru pentru care el se detestă.

Într-o notă mai pozitivă, cel mai frumos aspect al acestei cărți e modul în care se descriu prietenia și dinamica relațiilor cu oamenii din jur. Cititorul trăiește fiecare emoție resimțită de personaje, astfel creionându-se o conexiune strânsă între lumea reală și universul cărții. Autoarea descrie fiecare sentiment al protagoniștilor în mod autentic. De aceea, e recomandat să citiți romanul de față cu discreție, deoarece această autenticitate specifică autorului se leagă și de emoțiile și trăirile negative, ceea ce ar putea fi tulburător pentru unii. Hanya Yanagihara a scris totul într-un detaliu remarcabil, aspect care face ca povestea să ajungă la sufletul oricui.

Când o carte reușește să îți rămână în minte și în inimă mult timp după ce ai așezat-o înapoi pe raft, poate fi numită o capodoperă. Iar „O viață măruntă” e acest gen de carte. 

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *