În cazul în care nu știi ce înseamnă „burnout”, acesta este un termen care se traduce „epuizat”, pe care în general îl folosești când o persoană este stoarsă de energie.
Ți s-a întâmplat vreodată să vorbești cu cineva într-o zi în care nu aveai nimic planificat și să ajungi sa te simți prost atunci când afli toate lucrurile pe care cealaltă persoana le are de făcut?
Ei bine, mie mi s-a întâmplat… de multe ori. La început simțeam nevoia să spun și eu acelei persoane cât de obosit sunt, basically matching their vibe, dar în timp mi-am dat seama că nu există niciun motiv real pentru care eu ar trebui să mint sau să mă simt prost. Sunt obișnuit să mă compar constant cu cei din jurul meu… fie cu colegul de banca legat de nota luată la nu știu ce test, fie cu fratele meu, nu are importanță persoana, ci fapta.
O întrebare pe care mi-am pus-o când am început să scriu acest articol este „de ce?”. De ce simt această nevoie să spun altor oameni cât de încărcată este viața mea chiar dacă uneori nici nu este cazul? Pentru atenție? Pentru validarea pe care e posibil să o primesc de la persoana căreia îi spun? Sau pur și simplu pentru a părea matur?
În ce sens „a părea matur”? De mic îmi aud părinții vorbind despre muncă și despre oboseala pe care o provoacă aceasta. Și am tins să cresc cu impresia că a fi matur înseamnă a avea multe lucruri pe cap, prea multe pentru timpul alocat acestora. Și din păcate, nu cred că sunt singurul care a crescut cu această mentalitate…
Revenind la subiectul acestui articol, romantizarea burnout-ului. A romantiza acest fenomen, pentru mine, înseamnă ca, deși să urăști să îl simți, să te obligi să-l iubești. Și mai mult de atât, să ajungi să te mândrești că-l simți, transformându-l în your entire personality.
Un motiv pentru care oamenii romantizează burnoutul este nevoia multora de a-și găsi un coping mechanism. Romantizează acest lucru pentru a-și mări moralul după o zi lungă. Sau, din contră, pentru a se pregăti pentru ziua lungă ce știu că-i așteaptă. Acest coping mechanism mă ajută să manipulez adevărul în favoarea mea. Mă refer la a ascunde partea rea a burnout-ului și a lăsa la suprafața doar lucrurile estetice. De exemplu, și aici cred că fanii Gilmore Girls mă vor înțelege, când am multe teste, în loc să mă gândesc la cât de mult am de învățat, mă gândesc la faptul că voi arăta ca Rory stând la masa din bucătărie tocind din toate acele manuale, parcă, fără sfârșit.
Un alt motiv este integrarea ușoară într-un environment nou. Dacă merg într-un loc cu persoane foarte ocupate, poate și de frica de a nu fi judecat de ceilalți pentru viața mea „plictisitoare” (care e de fapt doar mai puțin încărcată ca a celorlalți), voi începe să pretind că duc o viață aglomerată pentru a nu ieși în evidență și a-mi face prieteni cu ușurință, deoarece avem epuizarea ca punct comun. Motivele sunt mult mai multe, dar acum vreau să adresez un alt subiect: time management.
Burnout-ul merge mână-n mână cu un program prost organizat. Deci, ca soluție pentru această epuizare continuă, îți propun, în aplauzele publicului, organizarea mai bună a timpului.
Chiar dacă managementul timpului și al întregului tău viitor în materie de timp este ceva ce necesită exercițiu și răbdare, poți începe cu mai puțin. De exemplu încearcă să-ți planifici, pentru început, o săptămână. Poți încerca să-ți faci așa-zisele „task-uri” în momentul în care le primești, pentru că, vorbesc din experiență, dacă le amâni și le amâni, devine din ce în ce mai greu să-ți vină cheful să le faci.
În final trebuie să mai spun că din punctul meu de vedere, o viață organizată este o viață confortabilă. Când vom învăța să nu ne mai comparăm cu alții și ne vom da seama că fiecare persoană este diferită, vom începe să trăim pe termenii noștri, nu ai celorlalți. Vom începe să ne trăim viața așa cum vrem cu adevărat.
Lasă un răspuns