How to lose a girl in 10 days
…spune-i că o iubești.
Când vine vorba de relații în anii adolescenței, e drept că părinților noștri le era mai simplu decât ne este nouă. Standardele s-au schimbat de-a lungul anilor, și odată cu ele s-a deteriorat și ideea de romantism. Nu îmi amintesc ultima dată când am primit o floare, sau când am ieșit la o întâlnire în adevăratul sens al cuvântului. Dacă stau să mă gândesc, nu cred că a existat mai mult de o dată când NU m-am simțit nevoită să fac primul pas. Mi s-a spus că pentru a capta interesul cuiva ar trebui să fac pe inabordabila și din câte văd în jurul meu, nu sunt singura care a primit acest sfat.
Mi-ar plăcea să înțeleg conceptul de „play hard to get”. De ce am crede noi, ca ființe capabile de a simți sentimente atât de puternice, că modul în care ne putem apropia e prin a ne respinge reciproc?
Câteodată am impresia că gândesc cu sufletul în timp ce persoana iubită trece orice sentiment prin filtrul rațiunii (sau invers). Poate nu am dat de persoanele potrivite la timpul potrivit, pentru că sunt sigură că nu doar eu gândesc așa…
…dar totuși, aș putea iubi o fată ca mine? M-aș putea iubi pe mine prin prisma celeilalte persoane? Nu sunt sigură. Cred că diferențele dintre noi sunt unul dintre factorii ce ne apropie.
De ce ne este frică de ce e diferit?
Aș putea vorbi ore în șir despre cum majoritatea acestei generații fuge de cel mai frumos sentiment pe care l-ar putea simți, despre cum sufletele pereche există numai și numai dacă vrem să ni-l găsim pe cel complementar nouă și despre cât de slabe sunt șansele ca doi oameni cu aceste intenții să se găsească unul pe celălalt.
Pare că adolescenții și tinerii din această generație vor să aibă parte de toate elementele unei relații în afară de angajament. Toți vor să se simtă iubiți, doriți, admirați, vor și ei ce văd la alții, dar „no strings attached.”
Mama avea dreptate când vorbea despre efectul rețelelor sociale (și nu numai) asupra tinerilor. Cu atâtea alte surse din care ai putea primi această atenție, șansele ca focusul tău să rămână pe o singură persoană sunt scăzute. Ai „atâtea opțiuni!” De ce ai vrea să le limitezi?
Nu am cum să vorbesc pentru toată lumea, dar eu cred că acesta e unul dintre cele mai des întâlnite motive pentru pierderea interesului. Un altul ar fi lipsa gesturilor de exprimare a afecțiunii. De ce nu mai scriem scrisori? De ce îți trebuie ocazii speciale să dai flori? De ce trebuie să aștepți până la ziua ei ca să-i trimiți acel mesaj în care îi spui cât de mult contează relația voastră pentru tine? De ce ești numit „exagerat” sau „hopeless romantic” când oferi un nivel de interes ce ar fi fost considerat normal (sau chiar minim) pe vremea când ai noștrii erau tineri?
E clar că nimeni nu se naște cu aceste frici, fie ele de angajament sau de abandon. Nimeni nu apare pe lume cu ideea că nu poate iubi. Suntem suma experiențelor noastre. O persoană rănită va continua lanțul, rănind la rândul ei și așa mai departe.
Nu pot spune că nu am avut și eu momente în care m-am gândit să renunț la ideea de relație după ce am fost rănită sau dezamăgită, dar niciodată nu am reușit să pun asta în practică. Nu aș putea să mă detașez de această parte din mine. Ar trebui să învăț să nu o mai pun pe primul loc, deși nu e comod.
Iubesc iubirea. Cea mai frumoasă stare, din punctul meu de vedere, este atunci când realizez că iubesc cu adevărat acea persoană, așa ca „fug” după ea. Cred că merită să-i dai și tu o șansă.
Spune-i că o iubești.
Lasă un răspuns