Dacă ați decupat, măcar o dată, măști din diferite reviste sau manuale, cărora le-ați agățat un elastic și v-ați prefăcut că vă transformați în lei fioroși, tigri înspăimântători sau pisicuțe blânde și firave, articolul acesta este pentru voi. Sau, poate sunteți interesați de o lectură relaxantă, dar concentrată și utilă ce cuprinde o scurtă istorie a măștilor.
Prin mască se poate înțelege orice obiect folosit de un individ pentru a-și acoperi fața, în întregime sau doar o parte a acesteia. O mască poate fi confecționată din diverse materiale. (DEX online)
Aici este vorba, evident, despre sensul propriu al cuvântului. La modul figurat, fiecare are propria lui mască pe care o poartă și nu este confecționată din nimic altceva decât din deziluzii. Latura psihologică a măștii permite multe deschideri, pentru că ea este un alter ego, o altă manifestare a ființei reale sau o negare a acesteia. Ce încercăm să ascundem, de fapt, prin măști? De ce ne temem? Vom reveni la aceste întrebări după ce vom explora puțin din istoria lor, pentru a avea o mai bună înțelegere asupra subiectului.
Să nu mai zăbovim. Vă propun să facem o călătorie în timp până în Antichitate, de unde au luat naștere măștile ca simbol al teatrului. În Grecia Antică, erau folosite de actori în jocul scenic. Fiindcă piesele se țineau în amfiteatre și este negreșit că teatrul constă în principal în conexiunea spectator-actor, este esențial ca fețele celor ce interpretau personajele să fie vizibile de la distanțe mari. Astfel, măștile au fost create ca răspuns la această nevoie: de a imita expresia umană. În fond, ele sugerează fericirea sau tristețea, cele două emoții umane primordiale.
Probabil și în prezent, cea mai cunoscută imagine a măștii sunt cele două fețe : cea bucuroasă și cea deprimată. O regăsim pe diverse logo-uri, embleme și chiar și într-un emoji de pe tastatură. Aceasta este dovada că lumea nu se schimbă, ea doar progresează.
Pe de altă parte, măștile au existat din timpuri și mai îndelungate, însă cu scopuri diferite. În cultura egipteană, întâlnim masca funerară. Aceasta era plasată peste trupurile mumificate ale nobililor și faraonilor. Spre exemplu, masca lui Tutankhamon, veche de peste trei milenii și descoperită în anul 1925, este confecționată din două straturi de aur foarte prețios și conține inscripționate hieroglife ce semnifică o vrajă ancestrală. Măștile funerare simbolizau ideea de a-i asigura pacea sufletească și o trecere bună în viața de apoi răposatului.
În cultura amerindienilor, masca are un rol medical, de a vindeca atât bolile trupului, cât și ale minții. Ele se credeau capabile a ține la depărtare orice molimă, chiar mai mult, a întări sistemul imunitar. Din perioada ciumei, aceasta este folosită pentru a ține mirosurile sau virusurile la distanță. Față de amerindieni, care vedeau masca mai mult ca pe un obiect spiritual, precum egiptenii, omul modern a ajuns la o utilizare pragmatică a acesteia, deși semnificațiile sunt asemănătoare – protejarea corpului fizic. Din păcate, pandemia ne-a familiarizat și pe noi cu scopul medical al măștii.
În multe culturi, măștile poartă și ele măști, îndeplinind funcții în ritualuri sau ceremonii sacre, pe scena de teatru și de deghizare. Cultura tradițională japoneză adoptă masca cu toate întrebuințările ei. Mi se pare foarte interesantă arta asiatică, astfel cred ca merită menționate Noh si Kabuki, două forme de teatru specifice Japoniei, care se folosesc amândouă de conturarea personajelor cu ajutorul măștilor. Noh este un teatru ce păstrează viziunea existențială budistă, imitând ritualuri și livrând spectacole care implică mai multe arte, alături de cea dramatică: dans, muzică. Scena este minimal decorată, punându-se accent pe jocul actoricesc. Măștile servesc la ilustrarea unor zeități, demoni sau spirite ale oamenilor trecuți în neființă. Teatrul Kabuki îmbină, de asemenea, coregrafia cu arta dramatică și cântecul. Pe lângă măști, aceasta formă a teatrului japonez folosește machiaje, pentru a scoate în evidență anumite trăsături ale actorilor, și costume viu colorate.
La fel ca în Japonia, și în Africa măștile sunt folosite cu fie scop funerar, inițiatic, fie în arta dramatică (reprezintă personaje mitologice sau din tradiția orală).
Acum, că am făcut înconjurul lumii și am traversat diferite epoci istorice, rămâne întrebarea: de ce simțim nevoia să abuzăm de măști, întemnițându-ne unicitatea și personalitatea? Este acesta scopul fundamental al măștii?
Ca orice alt simbol de mare rezonanță culturală, măștile au parcurs propriul traseu al devenirii și au dobândit variate scopuri: de la reprezentarea artelor, la cel pur estetic sau vizual, până la uzul medical într-o situație de criză a secolului nostru.
După cum am văzut, lumea evoluează în moduri surprinzătoare, iar masca figurată în spatele căreia ne ascundem era inevitabil să nu apară într-o societate cuprinsă de atâta judecată și falsitate. Cu siguranță, nu există un tratament universal pentru aceste imperfecțiuni ale vremurilor în care trăim. Singura soluție pentru imperfecțiune nu este să o rezolvăm, ci să o acceptăm.
Privind frumoasa poveste a măștii, putem alege să ne axăm pe multitudinea de aspecte pozitive din jurul ei și, astfel, putem înțelege de ce s-a creat nevoia de a folosi masca drept armă împotriva propriei ființe, iar mai apoi să acționăm pentru a combate această practică nefirească.
În ciuda constelației de semnificații primite, faptul că istoria bogată a măștii este amplu conectată cu lumea artistică este definitiv consacrat. Lumea, așa cum o știm, nu ar fi la fel fără acest element inedit, cu o putere și influență concentrate în micul ei univers simbolistic.
Lasă un răspuns