Iubirea. Romantismul. Sunt peste tot, nu-i așa? De când suntem mici le vedem în filme, în mass-media, în viața de zi cu zi, auzim despre ele din muzică și de la oamenii din jurul nostru. Adulții vorbesc despre un viitor în care tu, da, tu, ești căsătorit și ai copii. Toată lumea vorbește despre acest subiect ca și cum ar fi cel mai natural lucru, ca și cum ar fi ceva de care ai nevoie pentru a fi fericit și a avea o viață împlinită. Există conceptul de suflet pereche, jumătatea ta, care te va completa și va pune capăt suferinței tale presupuse. Mulțumesc pentru asta, Platon! Această retorică care ne-a fost insuflată în creier încă din copilărie este numită de Elizabeth Brake, filozoafă americană și profesoară de filozofie la Universitatea Rice, amatonoromativitate și, după cum vei vedea, este strâns legată de allonormativitate, heteronormativitate, precum și de heterosexualitatea obligatorie.

În acest articol vei afla ce înseamnă termenii de mai sus, de ce e important să știm ce sunt aceștia, cum ne afectează din punct de vedere individual, dar și colectiv. Subiectele abordate sunt foarte complexe și vaste.

„ Amatonormativitatea este ansamblul presupunerilor sociale conform cărora toată lumea prosperă într-o relație romantică exclusivă. Elizabeth Brake a inventat acest neologism pentru a surprinde presupunerile sociale despre romantism. Brake a vrut să descrie presiunea pe care a primit-o din partea multora pentru a acorda prioritate căsătoriei în propria viață, când ea nu dorea acest lucru. Amatonormativitatea depășește presiunile sociale pentru căsătorie și include presiuni generale legate de romantism „. Cuvântul „amato” vine din latină și înseamnă „iubit” și „normativitate” se referă la „caracterul a ceea ce tinde să constituie o normă”. După cum am spus și în introducere, există ideea aceasta că scopul vieții este de a te căsători și de a te reproduce. Mergi la școală, faci o facultate, îți găsești un job bun, te căsătorești și ai copii, iar după aceea mori. Is that all there is to life? Nu pot să număr de câte ori am auzit-o pe mama spunându-mi să-mi găsesc un soț bun. Sau de câte ori atunci când le-am spus unor persoane, de exemplu unor profesoare, că nu vreau copii, au reacționat instinctiv, strâmbându-se, de parcă am spus cea mai oribilă chestie. Sau luând o atitudine de „lasă că știu eu mai bine” și răspunzându-mi, without fail, „o să vezi tu când mai crești”.

În plus, este prezentă frica aceasta, care își are originile din spusele altora, care se află continuu în subconștientul meu, eu refuz să o cred, că toate prietenele mele se vor așeza la casele lor, iar dacă nu îmi întemeiez și eu o familie, voi rămâne singură și tristă. Observ și atitudinea unor oameni care vor disperat să fie într-o relație romantică și cred că dacă își găsesc sufletul pereche toate problemele lor vor dispărea și vor trăi fericiți până la adânc bătrâneți. Dar oare, dacă nu suntem fericiți singuri, putem fi fericiți într-o relație? Tipul acesta de persoane de multe ori ignoră relațiile platonice și familiale care pot și ele să-ți ofere același nivel de satisfacție emoțională, dar până la urmă și ei sunt victime ale amatonormativitații. Vreau să menționez că relațiile romantice nu sunt superioare altora. Nu-mi place fraza „more than friends”, pentru că este folosită pentru a submina prietenia în general, dar și mai ales între persoane de sex opus. Pe lângă aceasta, persoanele care sunt singure sunt de multe ori privite de sus sau cu milă. Există stereotipul de „fata bătrână” care locuiește singură cu pisicile ei, de parcă ar fi ceva rău. Unii oameni ar putea rămâne în relații nesănătoase din cauză că le e frică să fie singuri. Căsătoria aduce și niște privilegii de care un cuplu necăsătorit nu ar putea beneficia, dar poate aduce și dezavantaje. De exemplu, persoanele infirme își pot pierde beneficiile dacă se căsătoresc.

Toată lumea e afectată de amatonormativitate într-un fel sau altul, indiferent care este orientarea lor sexuală sau genul. Afectează în special persoanele care sunt asexuale, aromantice, aroace sau poliamoroase. Poliamoria poate fi marginalizată din cauza presupunerii larg răspândite că iubirea romantică și sexuală este în mod inert monogamă. Există diferite tipuri de atracție deși ele pot exista în același timp, nu se exclud reciproc. Există atracția romantică, atracția sexuală, atracția platonică, atracția estetică, atracția emoțională, atracția senzuală etc. Așa cum am spus, ele sunt separate și este posibil ca un individ să nu le simtă pe toate. Persoanele asexuale pot simți o atracție sexuală redusă sau inexistentă, iar persoanele aromantice se regăsesc în aceași situație, doar cu atracția romantică. Asexualitatea și aromantismul sunt termeni umbrelă (umbrella terms). Acestea acoperă o gamă largă de lucruri conectate, având mai multe identități care diferă parțial, dar care se încadrează în acești termeni. O persoană asexuală nu este neapărat și aromantică, adică poate nu simte atracție sexuală, dar poate simți atracție romantică și viceversa. Însă, există persoane care nu simt nici atracție sexuală, nici romantică și se numesc aroaces. Când vorbim despre persoane care sunt asexuale intră în joc și allonormativitatea.

„ Allonormativitatea este ideea că toți oamenii simt atracție sexuală și romantică. Este forța care susține sexualitatea obligatorie (compulsory sexuality), sistemele și structurile sociale care privilegiază sau încurajează relațiile sexuale în detrimentul indivizilor singuri. ”

Deoarece societatea noastră se așteaptă ca toată lumea să simtă și atracție sexuală și atracție romantică, persoanele care nu le simt nu sunt reprezentate în mass-media. De asemenea, dacă nu ești în colțurile „potrivite” ale internetului poate fi prima dată când auzi despre acești termeni. Astfel, mulți oameni nici nu știu că aceste persoane chiar există. Oamenii asexuali și aromantici își pot trăi întreaga viață, crezând că este ceva în neregulă cu ei, din cauza faptului că nu se potrivesc cu așteptările pe care societatea le are de la ei. Mai mult decât atât, de multe ori, aceste orientări nu sunt luate în serios, în unele cazuri nici măcar de membrii LGBTQIA+ („A”-ul aici reprezintă persoanele asexuale, aromantice și agender). Asexualitatea este considerată de unii oameni „o boală mintală”, ceva ce trebuie reparat. Persoanele aromantice sunt adeseori numite „roboți” și au aceeași experiență ca și persoanele asexuale. În același timp, aud frecvent că au nevoie de ajutor profesional și că încă nu și-au găsit persoana potrivită.

„ Heteronormativitatea este convingerea că a fi heterosexual sau a fi atras de sexul opus este orientarea sexuală naturală și acceptată. Se bazează pe binaritatea de gen care se referă la clasificarea genurilor în două forme distincte: masculin și feminin. ”

Cultura heteronormativă privilegiază heterosexualitatea ca fiind normală și naturală și favorizează un climat în care persoanele LGBT sunt discriminate în ceea ce privește căsătoria, codurile fiscale și angajarea. Oamenii sunt priviți ciudat dacă nu se încadrează în binaritatea de gen.

Heterosexualitatea obligatorie, cunoscută adesea ca și comphet (compulsory heterosexuality) a fost propusă pentru prima dată de poeta și scriitoarea feministă lesbiană Adrienne Rich, în eseul său „Heterosexualitatea obligatorie și existența lesbiană”, scris în 1978 și publicat în 1980. În prefața eseului, Rich mărturisește că a compus această lucrare atât ca o provocare la adresa ștergerii identității lesbiene, cât și ca o provocare la adresa femeilor heterosexuale, pentru a-și examina propria poziție în cadrul ordinii sociale. Apoi, termenul a redevenit popular datorită unei postări făcute pe Tumblr în 2018 care conținea așa-numitul „Am I a Lesbian” masterdoc creat de o persoană care avea 19 ani atunci. Următoarea definiție provine de acolo:

„ „Obligatoriu” este opusul lui „opțional”. „Heterosexualitatea obligatorie” este exact ceea ce pare – a fi heterosexual este ceva ce cultura noastră încearcă să ne impună. Afectează persoanele de orice gen, dar a fost studiată în principal ca ceva care afectează femeile. Acest lucru se datorează faptului că heterosexualitatea obligatorie se leagă ușor de misoginia care face ca sexualitatea și chiar identitatea femeilor să fie definite de relațiile noastre cu bărbații. ”

O chestie pe care atunci când am citit-o „m-a lovit” (și mă simt un pic rușinată să recunosc asta):

„You mistake the desire for male approval as attraction. You don’t necessarily want a relationship with men, but you want men to want a relationship with you. ” = „Confuzi dorința de a fi acceptată de bărbați cu atracție. Nu vrei neapărat o relație cu bărbații, dar vrei ca bărbații să vrea o relație cu tine. ”

și mi-a amintit de un citat de John Berger:

„A woman must continually watch herself. She is almost continually accompanied by her own image of herself. Whilst she is walking across a room or whilst she is weeping at the death of her father, she can scarcely avoid envisaging herself walking or weeping. From earliest childhood she has been taught and persuaded to survey herself continually. And so she comes to consider the surveyor and the surveyed within her as the two constituent yet always distinct elements of her identity as a woman. She has to survey everything she is and everything she does because how she appears to men, is of crucial importance for what is normally thought of as the success of her life. Her own sense of being in herself is supplanted by a sense of being appreciated as herself by another….

One might simplify this by saying: men act and women appear. Men look at women. Women watch themselves being looked at.”

Heterosexualitatea obligatorie afectează și bărbații, deoarece are nevoie să fie susținută atât de femei cât și de bărbați. Astfel, „Tolman, Spencer, Rosen-Reynoso și Porche au descoperit că chiar și bărbații heterosexuali au raportat că au fost afectați negativ de heterosexualitatea obligatorie, fiind educați să curteze agresiv femeile și prin interacțiunile pe care societatea le permite să le aibă cu alți bărbați. „ .

Un lucru care trebuie menționat este faptul că uneori ideea de compulsory heterosexuality este folosită pentru a ignora experiențele femeilor bisexuale de către unele feministe radicale (radfem).

Nu sunt sigură cum ar trebui să închei acest articol, dar pot să spun următoarele: amatonormativitatea, allonormativitatea, heteronormativitatea și heterosexualitatea obligatorie ne afectează pe toți, într-un fel sau altul. Ca să le combatem cred că trebuie să știm ce sunt și cum funcționează, să-i informăm pe alții, să le recunoaștem când apar în viața noastră de zi cu zi ca să nu ne dăuneze și să avem compasiune pentru cei diferiți de noi care suferă mai mult din cauza acestor norme sociale.

Am vrut să scriu acest articol pentru ca oamenii să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și pe ceilalți. Vreau ca toată lumea să știe că este în regulă să nu te încadrezi în tiparele pe care societatea le impune și că nu trebuie să ai o relație romantică și/sau sexuală sau să simți aceste tipuri de atracție pentru a fi fericit. Când vine vorba de persoanele care ”fac parte din normă” , trebuie să fie conștienți că există diferite tipuri de oameni cu experiențe diferite și că și ei sunt ființe umane și merită respect.

Sper că ai aflat ceva nou și recomand din suflet să cercetezi mai bine subiectele discutate, deoarece în acest articol am reușit să acopăr doar o mică parte din ele.

Surse și alte materiale:

https://en.wikipedia.org/wiki/Amatonormativity

https://ro.wikipedia.org/wiki/Amatonormativitate

Youtube video de Tara Mooknee – Amatonormativity Amatonormativity

https://en.wikipedia.org/wiki/Allonormativity

https://ro.wikipedia.org/wiki/Asexualitate

https://lgbtqia.fandom.com/wiki/Asexual

https://lgbtqia.fandom.com/wiki/Aromantic

Youtube video de JaidenAnimations Being Not Straight aroace experience

https://en.wikipedia.org/wiki/Compulsory_heterosexuality#In_men

https://www.pagingdrlesbian.com/p/queer-theory-101-compulsory-heterosexuality

https://www.docdroid.net/N46Ea3o/copy-of-am-i-a-lesbian-masterdoc-pdf